Salvador Dali

Posted by Christine | Posted in , , | Posted on 12:19

0

Dali e un geniu de neegalat, el a vazut o alta dimensiune a lumii mediocre si a transpus-o in consecinta. Picturile lui Dali au darul de a te surprinde, sunt genul de reprezentari in fata carora poti ramane cu gura cascata ore in sir si in final sa pleci fara a fi inteles mare lucru.

Viata lui Dali a fost tumultuoasa, a pictat in nestire si a lasat lumii intregi o colectie de picturi inegalabile.
La sase ani, îsi dorea sa fie bucatareasa (nu bucatar!), la sapte ani, se credea Napoleon. A ajuns, în schimb, liderul miscarii suprarealiste si imaginea universala a artistului excentric. Cu mustatile subtiri, ridicate în sus ca niste carlige, cu favoritii lungi, ochii mirati si neaparat cu un baston în mana, Dalí este acum, ca si pe vremea cand traia, inconfundabil. A devenit celebru nu numai prin arta, ci si prin stil de viata si afirmatii socante. Obisnuia sa se plimbe pe strazile New York-ului cu un clopotel, ca sa atraga atentia asupra lui - gandul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca smerenia sau saracia. Afirma transant ca EL este singurul capabil sa salveze arta moderna, unicul artist cu adevarat suprarealist. În interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formulari ca „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.
A fost catalogat, pe rand, drept homosexual sau coprofag, atribute pe care le-a negat categoric. La un moment dat a declarat "Singura diferenta dintre mine si un nebun este aceea ca eu nu sunt nebun". Se pare ca sotia poetului Paul Eluard, Gala, pe care a intalnit-o in 1929 si care mai tarziu ii va deveni sotie, nu numai ca l-a salvat de la nebunie, dar i-a devenit si muza.
 Multe dintre picturile sale cu simbolica erotica, simbolica des intalnita in operele sale, au fost considerate capodopere, altele insa au sfidat lumea artei. Din fericire am gasit un clip cu picturile pe care eu le consider cu adevarat sublime-aici.
Insa mai sunt si altele...multe altele.

 
Aceasta din urma imagine imi place in mod deosebit. Mi-a placut si acum 8-9 ani cand am descoperit-o intr-un manual de desen din ciclul primar de studiu, atunci cand nu stiam nici cine e Dali, nici ce semnifica si cu toate acestea m-am chinuit s-o reproduc cu ajutorul unei pensule precare si a unei cutii de acuarele ieftine...a fost printre primele mele desene, imi pare enorm de rau ca n-am pastrat-o...

Dali ma fascineaza si acum... In multe scrieri Dali apare transfigurat si pare a intruchipa geniul obsedat sexual, egocentric, nebun,extravagant ori maniac al banilor.
Si ce daca a fost nebun? Si ce daca a pictat fara a tine cont de norme? Si ce daca? De ce trebuie sa vedem intotdeauna partile negative, scandaloase ale lucrurilor? Sa arate cineva un alt pictor care il egaleaza in tehnica, in mod de lucru, in gandire, in ce vreti voi...
Dali s-a nascut geniu.
 
Setea de faima si dorinta de a scandaliza au disparut treptat, lasand loc fricii de moarte, amplificata de o sanatate subreda. Dalí a supravietuit incendiului izbucnit în dormitorul sau, dar nu si atacului de cord din 1989.

...

Posted by Christine | Posted in | Posted on 23:39

0

“Este posibil ca acela ce se lupta cu monstrii sa nu bage de seama ca se transforma in monstru. Daca te uiti prelung in abis, abisul se va uita prelung in tine.”
~Friedrich Nietzsche

Corbul

Posted by Christine | Posted in | Posted on 12:27

0

 (Allan Poe-Corbul)

Este una dintre cele mai frumoase poezii pe care le-am citit. (p.s. exista mai multe traduceri)

Corbul

Posted by Christine | Posted in | Posted on 12:19

0

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit şi lînced -
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."
                                                  Mi-am şoptit, încrezător.

Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
                                                  Dusă-n vecii vecilor!


Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
                                                  De ce-aş fi bănuitor?"

Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,
C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,
                                                 Beznei ce pîndea-n pridvor.

Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.
Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: LENORE,
Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie LENORE -
                                                 Ce se stinse-ncetişor.

Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
                                                 E doar vîntul, vuitor."

Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -
                                                Şi rămase - negru nor.

Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzî
nd chipul gînditor:
„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală,
- spune-mi, ce nume sonor
Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"
                                               Corbul spuse: NEVERMORE.


M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,
Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,
                                               Îi răspunde NEVERMORE?


Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,
Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."
                                              Corbul spuse: NEVERMORE!


Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neştire un refren apăsător -
                                              Trista vorbă NEVERMORE!"

Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
                                           Numai vorba NEVERMORE?


Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogat
e
Cu luciri catifelate, îmi spuneam înce
tişor,
Că EA n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor

                                           Niciodată, NEVERMORE!

Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !
                                          Corbul spuse: NEVERMORE!


Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde Groaza-i pururi vie,
Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
                                         Corbul spuse: NEVERMORE!


„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
                                        Corbul spuse: NEVERMORE!

„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!

Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!
Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"
                                        Corbul spuse: NEVERMOREI

Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
                                         Al meu suflet, NEVERMORE! 

(traducere Petre Solomon)

CICLURI

Posted by Christine | Posted in | Posted on 00:49

0

"Nu putem fi copii eterni, nici adolescenti intarziati, nici a pastra legaturi cu cei care nu vor sa aiba legaturi cu noi.
Schimbarile externe pot simboliza procese interioare de evolutie. In viata, nimeni nu joaca cu cartile insemnate, asa ca ai de invatat cum sa pierzi si cum sa castigi. Trebuie sa ne eliberam, sa dam pagina si sa traim numai cu ceea ce ne ofera prezentul.

Viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi. Daca treci prin viata lasand "usi deschise" pentru orice eventualitate, niciodata nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trai ziua de astazi cu multumire. Tu insuti nu mai esti cel de acum doua zile, sau trei luni, sau un an. Inchide usa, da pagina, inchide ciclul. Pentru sanatatea ta mintala si sufleteasca, desprinde-te de ceea ce nu se mai regaseste in viata ta. Adu-ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand ai venit pe lume, ai venit singur. Este numai obicei, rutina, nevoie. Deci, inchide, incheie, curata, arunca, oxigeneaza, desprinde-te, scutura-te, elibereaza-te." (P. Coelho-Inchizand cicluri)

despre casatorie

Posted by Christine | Posted in | Posted on 00:42

0


1. "Primul an este mai greu.Urmatorii sunt imposibili." (Isidoro Loi)
2. "Nu te casatori pentru bani. Poti gasi de imprumut mai avantajos." (proverb scotian)
3. "In primul an de casnicie barbatul vorbeste si femeia asculta. In al doilea femeia vorbeste-barbatul asculta. In al treilea ambii vorbesc-vecinii asculta."
4. "Dragostea este oarba, dar casatoria indreapta acest defect." (proverb normand)
5. "In antichitate sacrificiile se faceau in fata altarului. Si in prezent e la fel." (Helen Rowland)
6. "Sunt indragostit de aceeasi femeie de 45 de ani. Daca afla nevasta-mea ma omoara." (Henny Youngmou)