E 18 decembrie dimineata. E aplicatie cu Pathosu'. S-a modificat mersul trenurilor si personalul nostru pleaca la 6.26. Ies din casa la 5.50 si ajung la metrou fix cand pleca. Astept 10 minute sa vina urmatorul. Vine. Ajung in gara si prin statie se aude ca mai sunt 5 minute pana pleaca trenu'. Alerg un pic pana la linia 3 si ma urc in primu' vagon sa fiu sigura ca intru in tren. Traversez trenu' (astia's in ultimul). Ma asez si pleaca. Pfff..
Pe tren nu se intampla nimic notabil, lumea doarme. Jucam o mafia?nooo...hai mai bine macaua..no hai..adormim mai profund cu macaua. Ajngem in Sinaia si urcam spre telegondola. Lung si plictisitor drum in monom pe sosea. Ajungem la telegondola si stam vreo 20 de minute. Moldo e suparat. Intram cate 8 in cabine. 60 de oameni. Ne basculeaza sus unde am primul soc. Cineva cere la toaleta si e pus sa faca 50 de genoflexiuni ca sa mearga. WTF?! Omu' face pe el si tu il mai pui sa faca si 50 de geno??

Suntem la 1400, urcam spre Padina. E soare, copiii sunt la sanius..atmosfera aia de iarna de care e greu sa te desprinzi. Incepe sa-mi mai vina chefu'. Urcam un pic si incepe sa ninga. Totul e alb in jur si atat de linistit.. O tipa zice ca sus e viscol. N-o ia nimeni in seama. Moldo nu s-a uitat pe prognoza dar stie el ca 'nu-i problem'. Mai urcam un pic si incepe sa adie vantul...apoi usor incepe sa bata. Si tot asa usor intram in viscolul de care ne spunea colega noastra. Vantul viscoleste atat zapada care vine de sus cat si pe cea asezata. Imi pun cagula imprumutata de la Bogdan. In rucsac am pus niste ochelari de soare. Ii scot. Ma ajuta la viscol . Acum pot tine ochii deschisi dar nu mai vad bine..ochelarii se aburesc instant..Merg cativa metri si ii sterg. Operatiunea se repeta pana ingheata complet. Acum trebuie sa-i razui. Nu ma incumet, ii bag in buzunar. Urcam incetinel pe drumul de vara(mda), drum larg de bulevard inclinat. Doar ca neexistand copacei,vantul ne loveste in plin. Usor viscolul se inteteste, vizibilitatea scade (si nu, nu e din cauza ochelarilor ca i-am dat jos).
Avem in grup un barbat, Mihai, care nu mai poate. E dus in fata. De aici povestea nu mai e frumoasa. Inaintam 2 PASI. Nu exagerez. 2!!!!! Si stam 5 minute sa-si revina Mihai. De obicei nu ma pierd usor cu rabdarea si incerc din tot sufletul sa-i inteleg pe cei care n-au mai fost pe munte si nu mai pot, caci ma stiu pe mine acum un an...dar aici deja intecem orice limita. Avem mai bine de o jumatate de ora de cand mai mult stam. Incepem sa ne revoltam. Nu-i deloc funny sa te bata viscolul in fata plus ca nefacand miscare incepem sa inghetam. Baietii incep sa tipe la Moldo si sa-l injure pe Mihai. Moldo tipa la Mihai si noi tot inghetam. In cele din urma se hotarasc sa-l lase pe unul din instructori cu Mihai si restu' sa trecem mai departe. In sfarsit ne miscam. Vantul bate insa atat de tare incat ne scoate din monom. Vad cateva fete care se pun in genunchi. Bine ca mi-e greu rucsacul in spate ca altfel cred ca zburam de'a dreptul. Incerc sa merg drept. Nu pot. Incerc totusi sa stau cat mai aproape de grup. Peste putin timp ajungem la o casuta de lemn inchisa. Ne oprim sa-i asteptam pe cei 2 ramasi in spate. Apa din sticla e inghetata. Iau un snickers din buzunarul lateral al rucsacului si imi scot o manusa sa-i desfac ambalajul. Incerc sa-mi bag mana inapoi in manusa dar n-o mai simt. Pentru mine aici s-a taiat firul. Am tot incercat sa-mi incalzesc mana si nimic. A inceput sa-mi intre frigul in tot corpul si am simtit cum imi ingheata picioarele. Am uitat sa spun ca am urcat intr-o pereche de colanti. Pana aici n-am avut nici o treaba, acum, in 2 minute, am inghetat toata. Ajung cei doi si plecam. Incep sa tremur atat de tare incat imi zic ca e ultima data cand mai urc iarna pe munte. Ajungem curand la Cab. Miorita. Imi iau un ceai cald (3lei), ma asez langa calorifer si tot tremur. Il vad pe Moldo si-i comunic ca eu nu ma mai misc de'acolo. A fost o hotarare de moment. N-am nici un chef sa mai ies afara si sa inaintez cate 2 pasi catre Padina. N-am chef sa mai tremur si pentru prima data ma aflu pe munte si imi doresc sa fi fost acasa in pat. Un tip se ofera sa-mi dea o pereche de pantaloni si un polar. Nu mai vreau. Nu mai simt nici o placere in a merge mai departe. Si nu mai merg. Mai raman cu mine la cabana inca 5 persoane. Numai bine..ne luam camera si pana ne desfacem din bagaje se mai intorc 2 persoane, apoi 3. Si tocmai cand ne hotaram sa ne luam vin fiert se pare ca una din fete l-a vazut pe Moldo. Iesim din camera si ii gasim pe toti in sala de mese. Nu trecusera mai mult de 15 minute de cand au plecat. Ne spun ca nu se poate inainta sub nici o forma, vantul e mult prea puternic, iar vizibilitatea mult prea mica (ceva nou?). Ramanem toti aici.
Seara e banala.. mancam..schimbam cateva cuvinte si ne bagam la somn.




A doua zi de dimineata m-am intors cu Bogdan care a venit dupa mine prin viscolul care inca nu plecase. Pana ne hotaram noi sa coboram, se linisteste si vremea si e numai buna o zi de facut poze si coborat agale pana la telegodola de la 1400.


Cam asta a fost ultima mea experienta cu Scoala de Munte.

O piesa profunda, 'ciudat de actuala' cum spun unii, 'Sinucigasul' se desfasoara intre 2 replici contradictorii ale aceluiasi personaj : 'Viata e minunata' si 'Viata nu are sens'.
O piesa scrisa cu un curaj nebun de un tanar al carui talent a fost sugrumat. Chiar una dintre propiile replici pare a-i descrie destinul: "Daca nu am reusit sa inving cu viata, voi invinge cu moartea"
In sfarsit, o piesa complexa intr-o distributie extraordinara, o excelenta regie a reactiilor umane extreme,un spectacol unic, marcant. (Asa de mult mi-a mai placut si 'Comedie retro' cu Liviu Rus si Anca Alexandra pe scena teatrului Valah).



Pe Dan Puric l-am citit, l-am ascultat, dar nu l-am vazut niciodata jucand. Merita vazut. Merita apreciat.
Dan Puric este un actor desavarsit, iar in 'Sinucigasul' interpreteaza impecabil un text care imbina perfect tragicul si umorul tandru.
Decorul este esentializat,dar cu un puternic impact vizual si emotional. Spatiul pe scena este mai mult liber, cele cateva lucruri apar si dispar, subliniind aspectul efemer al vietii. Zgomotul produs de usile care se inchid si se deschid in mod repetat si cele 13 ceasuri din spatele scenei  pot fi sugestia unei lumi aflate in continua miscare si transformare, a unei fugi permanente.
 Ajuns sinucigas fara voie, Semion Semionovici Podsekalnikov intra in jocul celor care-i doresc moartea
atat de mult incat i-o cumpara. Naiv sau poate doar incercand a atrage atentia din postura de victima, Podsekalnikov isi amenintase soacra si sotia disperata ca se sinucide. Situatia insa a scapat usor de sub control si acum se vede impins de la spate catre moarte. Se agata obsesiv de o intrebare 'cat este ceasul?' sperand sa obtina o amanare. Dar n-o obtine. De la saltul nebun catre ideea de sinucidere, eroul incearca acum sa se agate de orice fir de ata pentru a amana gestul necugetat.
Nu-mi place sa povestesc, probabil nici nu ma pricep, dar 'Sinucigasul' nu este o piesa pe care s-o povestesti. Ea merita vazuta, traita, simtita.

Mi-a mai placut mult rolul copilului surdo-mut,in interpretarea superba a lui Nikita Dembinski, fiul Ilincai Goia, care incearca să redea realitatea in felul lui. In agitatia de pe scena, el pare a fi singura nota calma, singurul care desi nu aude si nu vorbeste, e capabil sa inteleaga lucrurile pe care ceilalti nu le inteleg. Linistea sa interioara si gesturile calde emotioneaza si sensibilizeaza.





Incercand sa caut cate ceva despre piesa pe net, am descoperit niste comentarii acide atat la adresa piesei, cat si a lui Puric. Nu scriu despre asta, scriu doar ca ma agaseaza lipsa de cultura a unora care totusi se vor critici de teatru, de literatura, de muzica, de orice. Nu inteleg si nu suport discreditarea unor oameni de valoare, mai ales cand vine din partea unor nimeni. Si ma conving pe zi ce trece ca traiesc intr-o tara lipsita de interes. Pacat.

 Obama si sotia sa merg sa ia masa intr-un restaurant celebru. Aflat din intamplare in restaurant, patronul minunatei locatii se apropie emotionat de cuplu, saruta mana primei doamne si cu lacrimi in ochi isi exprima infinita bucurie de a o revedea. La iesirea din restaurant Obama isi intreaba sotia cine era barbatul respectiv si de unde se cunosc.
Michelle:"Ei, dragule...acest barbat a fost candva foarte indragostit de mine si am fost chiar pe punctul de a  ma logodi cu el"
Obama: "Inseamna ca daca te-ai fi casatorit cu el astazi ai fi fost patroana acelui restaurant"
Michelle: "Te inseli, dragule. Daca m-as fi casatorit cu el, astazi EL era presedintele Americii!"

Pathos e o scoala de munte ajunsa deja la cel de'al saselea an de activitate. M-am inscris si eu anul acesta in prima serie. In total sunt 2 serii si aproape 250 de oameni..sau mai bine zis au fost. Dupa prima aplicatie de la Diham (la care eu n-am fost, dar shhhht..) se pare ca au renuntat aproape 40 de persoane. In week.endul ce tocmai s-a sfarsit a avut loc cea de'a doua aplicatie la Paraul Rece-cabana Cerbul.
Luam personalul la 05.40 sambata dimineata. E groaznic. As fi dat orice sa nu fi dat avansul si sa raman acasa sa dorm. Mi se pare un week.end perfect pentru odihna si pe mine ma mananca iar sa plec la munte. Dar nah..tb sa ma duc, am platit mai mult de jumatate din aplicatie.
Ne intalnim la peronul 7. Multa lume entuziasmata. Eu mor de somn..Vreau inapoi in pat..
Pe peron o vad pe Daniela pe care o cunosc de la curs..schimb cateva vorbe cu ea..si ei ii e somn dar e mai treaza decat mine. Stam putin, observam multimea (multa lume echipata corespunzator. uimitor!) si ne urcam in tren. Dupa cateva minute ajunge si Miky si stam toate trei. As fi vrut sa adorm putin pe tren, dar alaturi sunt asezati 3 baieti si o fata care nu prea au chef de pierdut vremea. Propun joc de carti si ne bagam si noi. Facem o masuta legand o bluza de scaunele paralele si asezand sub ea un rucsac. Pana in Predeal ne jucam macaua, trombon si mafia.

Din Predeal urmeaza urcarea in monom...pe marginea strazii DAR prin zapada..apoi iesim din oras si incepe urcarea prin padure-apoi coborare-iesire in strada din nou..si ajungem la cabana trei brazi. Pana aici zapada. Suficient de mare incat sa fie nevoie de parazapezi..multi n-avem si ne udam un pic. De la cabana incepe o coborare, de data asta prin noroi..Am adunat pe portiunea asta cel putin 2 kg de noroi pe bocanci, ca sa nu mai zic de muradaria de pe pantaloni..dar se termina curand si incepe o portiune de urcat ceva mai pieptis. Cred ca urcarea pe portiunea asta (care nu era foarte mare) a durat cat tot drumul pana aici. Sunt cateva fete care nu mai pot si sunt luate in fata sirului sa dea ritmul..se sta mai mult decat se urca...vorba unei tipe din fata...'un pas in fata, doi inapoi.." Daaaar ajungem sus intr-un final. O poza de grup si din nou iesirea in strada. De aici maxim 2 km si ajungem la cabana Cerbul. Pauza pana la 16.30. Luam cheile si fuga in camere. Noi ne alegem o camera de 7 locuri..noi din tren :).
La 16.30 ni se comunica programul : tiroliana si concurs de orienatare. Ne indreptam spre locul de desfasurare al activitatilor si vedem tiroliana...cam lunga...si cam mare distanta sub ea...e un pic brrrr..dar parca abia astept. Pana una-alta se fac echipele pentru concursul de orientare. Noi ramanem o echipa..noi din camera:).adica Filip, Coco(Dorin), Alina, Strichi/Titirezu'(Cristi), Daniela, Miky si eu. Fiecare echipa are propiul nume. Noi suntem DerGrüne Nebel (germ. 'ceata verde'). Alegem numele in romana si Daniela il traduce in germana sperand sa-l punem in dificultate pe Moldo la notarea echipelor. Nici o sansa..Moldo se pricepe si ne trece corect. N-am impresionat, trebuie sa facem altceva..Suntem 8 echipe. Mai sunt Echipa nr 1, 7 crai, Seven Up, Power Praf, Milka, The Finders si inca o echipa al carei nume l-am uitat. Ni se explica in ce consta orientarea. Sunt ascunsi in padure 10 muti (10 foite cu parole). La start ni se indica directia si numarul de pasi catre primul mut. Aici notam parola si gasim totodata un indiciu care ne conduce catre urmatorul mut. Indiciul consta in unghiul de deviatie si numarul de pasi. Pentru asta trebuie sa invatam sa folosim busola. Se face noapte. Echipele trebuie sa plece din 5 in 5 minute pentru a cauta mutii separat. Din pacate sunt 7 busole si suntem 8 echipe:(, iar noi suntem ultimii care intram. Ni se propune sa ne dizolvam si sa completam celelalte echipe. Nu vrem. Moldo ne spune ca o sa asteptam cam o ora jumate pana vine prima echipa cu busola ca sa plecam si ca o sa fim singuri in padure. Nu ne mai simtim degetele picioarelor de frig (de la urcarea aia prin zapada ne-au ramas bocancii uzi), tremuram cu totii si ne dorim cu ardoare sa ajungem mai repede la cabana. Cu toate astea nu vrem sa ne despartim. Ne hotaram. Ramanem..asteptam. Zuzzy se supara pe noi ca trebuie sa stea in frig cu cronometrul sa ne astepte cand puteam sa plecam mai devreme, noi incercam sa ne incalzim. Facem cateva exercitii si constatam ca dansul pinguinului e cel mai eficient. Nu, nu avem muzica, dar ce mai conteaza? Ni se mai alatura cativa si dansam in panta, in gropi, pe gheata, pe unde apuca fiecare, insa ne incalzim. In timpul asta unul dintre instructori testeaza coarda pentru tiroliana. Se rupe o piesa care intinde coarda si ni se comunica faptul ca tiroliana va fi scoasa din program azi. Incep sa plece echipele. Ne oprim din incalzire si inghetam. Se vad cateva lumini..'deja vin?'...nu se mai vad...se pare ca se ratatcisera...mai stam un pic se vad din nou..apoi iar nu se mai vad. Trec 45 de minute tremurand si ajunge prima echipa. Luam busola si fugim si noi. Gasim primul mut usor. Notam parola, potrivim busola si fugim in directia indicata. 286 de pasi...numaram..numaram..si ne incurcam..toti..nu mai stim cati pasi am facut, una din fete nu crede ca am mers in directia corecta..intram un pic in panica , pierdem timp..ne hotaram ca unul din noi sa se intoarca la primul mut cu busola si sa verfice..in timpul asta zarim al doilea mut intr-un copac. Gata, am scapat, urmatorul..Pe la al patrulea ne intalnim cu o echipa. Nu ni se spusese ca o sa fim singuri? Se chinuie cu busola, noi notam, potrivim, fugim..la urmatorul ii ajungem pe cei de la milka (de care ne cam temeam). Cauta si ei. Noi gasim, batem din palme sa nu se prinda ei, dar ne ducem buluc cu frontalele si observa..fir'ar ! Vin in spatele nostru acum. Nu-i nimic. stingem frontalele o portiune si alergam pe intuneric. Le reaprindem cand ne-au pierdut si cautam in continuare. Mutul 7. Moldo ne spusese la start ca o sa avem multe deviatii de la reper pe care trebuie sa le calculam corect. Noi nu calculam nimic, ca sa nu pierdem timp. Doar numaram pasi, in rest intram prin maracini, sarim peste stanca, ne agatam pantalonii si gasim toti mutii. Fugim spre finish. Zuzzy noteaza timpul in care ajunge fiecare echipa si preia parolele. Ajungem si strigam :' echipa 8.. am ajuns' . Zuzzy: '8?!?! sunteti 8?? mai sunt inca 2 echipe pe traseu si voi deja ati ajuns?' Mda..am ajuns chiar daca am plecat la diferenta de 45 de minute de prima echipa. Ne e clar ca am scos un timp bun, important e sa fi scris parolele corect. Ne trimite la cabana. Mergem..facem dus, stam la taclale. Peretii cabanei sunt incredibil de subtiri, atat de subtiri incat comunicam cu camera din dreapta noastra. Peste ceva timp se aud vocile instructorilor. Vorbesc despre clasament. Wow!! erau in camera din stanga?! Ascultam si nu intelegem foarte bine. La un moment dat intreaba Strichi: 'cine a castigat?' . ' Echipa nr. 8' se aude de dincolo. Yupyyyyyyyyy..suntem tari. 


Seara, la cantare, ni se inmana premiul: o sticla de bere (desi nu avem voie cu alcool) si suntem felicitati. 18 minute. Echipa de pe locul 2 a scos 38 de minute. Am castigat detasat. Suntem mandri. Ultima echipa a terminat cu un timp de 1 ora si cateva minute. De la masa suntem scosi afara la disciplinare cu totii si 30 de minute facem sarituri ca mingea, genoflexiuni si flotari pe pietricele. 
'- Ai febra?
- La ce?
- La picioare.
- Ce's alea?' 
A doua zi de dimineata facem incalzirea, alergam 1 km in panta si plecam spre Predeal pe sosea. 8 km. Ne claxoneaza masini..unii ne aplauda, o doamna ne filmeaza, cineva ne intreaba daca nu ne e frig..oamenii sunt uimiti..noi suntem incantati de traseul lejer. In Predeal ninge. La 15.20 pleaca trenul iar atmosfera pe tren e minunata. Ajungem in gara si mai facem o poza de grup, apoi ne despartim. 
Nu credeam ca o sa-mi placa o iesire pe munte cu 50 de oameni, dar mi-a placut...atmosfera, caci traseul a fost mai mult de plimbare. Cu siguranta o sa mai merg :)



See you next time:)

Varf Carpatin - Vulturul
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse


                         

Imi place Eliade, nu stiu daca am mai spus-o. Imi place caci regasesc o particica din mine in fiecare dintre lucrarile sale.
Am primit cu mult timp in urma "Nunta in cer". Am uitat-o de atunci intr-un raft in biblioteca. E o carte veche, de anticariat si nu m-a atras, cu atat mai mult cu cat nu suport mirosul acesta de invechit. Acum ceva timp am regasit-o si am amanat din nou s-o deschid. Azi am terminat-o. O lucrare de o melancolie covarsitoare. Imi pare rau ca n-am citit-o atunci cand am primit-o, cred ca m-ar fi impresionat mai tare. O carte despre daruire si despre puterea de transformare a dragostei. Un roman erotic, in care Eliade nu face altceva decat sa traduca literar mitologia memoriei si a uitarii, gestul yoginului care, indragostindu-se de o regina, se instaleaza in palatul ei si isi pierde complet identitatea.


Obisnuiesc sa transcriu pasaje din fiecare carte pe care o citesc. Fac asta de mult si am zeci de pagini scrise de-alungul timpului. Din cartea asta am transcris cateva pasaje aici. Poate ca sunt randurile care m-au impresionat cel mai tare..

"Cand eram foarte tanar, mi se intampla uneori sa privesc brusc fata unui necunoscut si sa-mi spun: ce-ar fi fost ca omul acesta sa fie tatal meu?"

"Imi spun ca, daca mi-as fi aruncat altfel ochii prin ziar, as fi zarit poate reclama vreunui film mult laudat si m-as fi dus sa-l vad inainte de a-mi tine cuvantul fata de Alexandru. Ileana n-ar fi ramas pana seara tarziu, acolo, daca n-as fi venit eu. Poate ar fi plecat inainte de venirea mea, si n-as mai fi intalnit-o sau, daca intamplator, as fi intalnit-o alta data, n-ar fi fost vraja serii aceleia de 8 ianuarie, poate nici ea nu ar mai fi fost libera, poate nici eu..S-ar fi putut intampla atatea.. Uneori, mai ales in tren, privesc cu atentie chipul vecinei mele de compartiment si imi spun : daca m-as fi aflat intr-o anumita zi, intr-un anumit loc, intr-un anumit oras, femeia aceasta ar fi fost sotia mea sau poate ar fi fost, cum se spune, dragostea mea cea mare."

"Am uitat de mult gustul atator trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se intampla aproape tuturor barbatilor: sa n-aiba amintiri calde, sa nu mai pastreze nimic din toata magia aceea a dragostei fizice. Cred ca femeile uita mai greu."

"In odaie se facuse frig. Am privit totusi, cu o licarire de bucurie, biroul de alaturi, fotoliul in care citeam tolanit poetii mei favoriti, masa simpla pe care stateam aplecat noptile, in fermecata singuratate. Toate acestea existau inca, erau reale, erau aici, la indemana mea, gata sa ma ajute, sa ma apere. Un singur gest de vointa, si totul ar fi fost ca la inceput ...Bucurestiul e plin de femei frumoase. Sunt atatea care nu-ti cer mai mult decat doua ceasuri din zi si nu te farmeca, nu te smulg din tine, nu te ineaca. Viata mea se scursese pana atunci fara drame, fara zguduiri prea mari. Intamplari, aventuri, calatorii, vacante cu prieteni si prietene, amante cu pasiuni efemere, fara toxine..o zi de munca, voluptati si mare, barbateasca libertate. Toate acestea le puteam pierde, toate acestea s-ar fi putut rataci de mine, s-ar fi putut sfarama in bucati. Traisem de mai multe ori, in ultimii ani, panica aceasta a unei dragoste hotaratoare, ucigatoare. Dar nici o pasiune nu izbutise sa ma piarda. Ma trezeam intotdeauna la timp. Am avut o clipa sentimentul, cand am stins lumina, ca lucrurile nu sunt inca definitiv perdute. Era inca timp..."

"Prietenia intre un barbat si o femeie tanara este posibila numai daca amandoi sunt foarte inteligenti sau daca amandoi iubesc. Altminteri, este o simpla tovarasie mai mult sau mai putin insipida, foarte putin interesanta sufleteste, sau o etapa preliminarie unei legaturi tot atat de putin interesante. Tovarasiile acelea agreabile si impure pe care le numim prietenii se rezuma de cele mai multe ori la vizite frecvente, la o oarecare confidente si la o calda familiaritate; mai sus nu razbat.."

" 'Pentru cine cantai la Berlin? ' intrebai inca o data, infiorat.
Se apropie de mine si-mi cuprinse capul in palme.
'Ti-am spus:pentru tine..Stiam ca am sa te intalnesc..'
'De unde stiai?' staruii eu.
'Mi-a spus doica', raspunse cu simplitate. 'Mi-a spus ca voi avea la inceput o dragoste mare, care ma va duce aproape de moarte. Apoi, tarziu, cand voi fi crezut ca sunt pentru totdeauna vindecata, voi intalni o alta si mai mare dragoste si atunci, voi fi fericita, foarte fericita..' "

" ..  nici Ileana, nici eu, nici intamplarile nu mai sunt cum au fost aievea. Uneori ma deprima pana la moarte neputinta mea de a spune adevarul, neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total crestineste.. Ai sa citesti cartea aceasta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat..."

"M-am intors acasa dimineata. Pentru intaia oara, de cand ma casatorisem, lipseam o noapte intreaga la o petrecere. De fapt, noaptea fusese stupida, lamentabila, si femeile acelea sarmane care se imbatasera in jurul meu imi faceau o sila nespusa.
Intrand in odaie, am fost surprins intalnind-o pe Lena langa fereastra. Lampa ardea; am inteles ca nu dormise toata noaptea. Cred ca paseam destul de zgomotos , caci s-a intors infiorata. Aproape ca n-am recunoscut-o. Cum poate o femeie sa imbatraneasca intr-o singura noapte!"