Sus pe biciclete

Posted by Christine | Posted in | Posted on 20:47

1

La inceputul anului mi-am promis ca o sa ma apuc serios de miscare. Intre timp insaa mi s-a deschis apetitul pentru competitii...mai un prieten, mai un necunoscut, mai un site si gata...m-am hotarat. Si cum micile mele probleme de sanatate nu-mi permit sa particip la competitii in care sa alerg, m-am intors la vechea mea iubire, bicicleta. Si acum apar problemele. In primul rand bicicleta pe care o am in momentul de fata nu-mi este de prea mare ajutor intr-o competitie serioasa. Apoi, deocamdata nu prea am timp de antrenament, deci astept sa treaca sesiunea (care va trece abia la jumatatea lui iulie). Cineva imi zice ca e cam ambitios sa particip in toamna la un concurs luand in seama acest ultim aspect, mama ma intreaba ironic "crezi tu ca stapanesti atat de bine bicicleta?" . Ei bine, nu, nu cred, de fapt n-am mai urcat pe bicicleta din vara anului trecut. Dar imi place si sunt sigura ca ma pot descurca. Si cum in week-end-ul ce tocmai se incheie am fost acasa, am profitat un pic si mi-am scos bicicleta frumos la plimbare. Mi-am adunat pe langa mine doua prietene si am mers impreuna 25 de km. Mai cu viteza, mai incet, important e ca pe bicicleta nu trebuie sa ma opresc ca sa ma odihnesc, e suficient sa reduc viteza cativa metri si gata. Ce-i drept am mers pe drum drept, asfaltat, deci nu pot spune ca e mult, dar e un inceput. Imi aduc aminte de antrenorul meu de handbal care ne spunea deseori: "Calul de rasa se odihneste in picioare". Cum sa ma opresc cand ma gandesc la asta? Surprinzator pentru mine a fost ca desi mi-am urnit greu fetele in final s-au declarat incantate...si poate...poate.. 

.

Posted by Christine | Posted in | Posted on 09:15

0


Asculta mai multe audio Muzica

The Jacket

Posted by Christine | Posted in , | Posted on 21:20

0




        How much time do we have?

De ce fierbe copilul in mamaliga

Posted by Christine | Posted in | Posted on 20:52

0

"Sunt obisnuita sa-mi aranjez camera in asa fel incat sa ma simt bine.
Nu trebuie decat sa-mi pun baticul albastru pe un scaun.
Asta e marea.
Intotdeauna am marea langa pat.
Nu trebuie decat sa ma dau jos si pot sa inot.
In marea mea nu e nevoie sa stii sa inoti ca sa inoti.
Noaptea imi acopar marea cu capotul inflorat al mamei, ca sa nu ma apuce rechinii cand ma duc sa fac pipi."

"Tristetea te imbatraneste.
Eu sunt mai batrana decat copiii din strainatate.
In Romania copiii se nasc batrani pentru ca sunt saraci inca din burta mamei si trebuie sa asculte grijile parintilor."

"Sa fii mort e ca si cum ai dormi.
Dar nu-ti asezi corpul in pat, ci in pamant.
Apoi trebuie sa-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine sa fii mort decat viu.
Daca nu-l convingi, iti stinge creierul si trebuie sa iei viata de la capat."

"Nu mai vreau sa dorm.
Vreau doar sa ma grabesc.
Tot timpul vreau doar sa ma grabesc.(...)
Arat ca fotografia mamei.
Arat ca fara mine."

Mi-a dat-o o colega de facultate. Am citit-o intr-o ora. In autocar, in drum spre casa. E infiorator de trista.  Cartea descrie lumea vazuta prin ochii unei copile schizoide trambalate cu trupa de circ a mamei sale prin toata Europa, o lume care se confrunta la tot pasul cu betia, incestul, dezinteresul, prostitutia, o lume din care lipseste cu desavarsire dragostea.
O copilarie mutilata, un copil trist si neiubit care va ajunge sa se prostitueze la 13 ani fara sa realizeze gravitatea propiilor fapte, face din aceasta carte o drama desavarsita. Pe alocuri povestea este intrerupta de povestioara copilului care fierbe in mamaliga, un copil la fel de trist si neiubit.
Cartea are izul unui parfum ieftin, nu mi-a placut, doar m-a impresionat.

I don't belive you..

Posted by Christine | Posted in | Posted on 11:52

0


Asculta mai multe audio Muzica

Architect

Posted by Christine | Posted in | Posted on 09:22

0