Spuneam mai demult ca imi place Saul.

 John Saul s-a nascut pe data de 25 februarie 1942 in Pasadena, California.
A inceput mai multe facultati, fiind atras mai mult de antropologie, teatru si arta, dar nereusind niciodata sa obtina vreo diploma.  In 1976 a primit propunerea sa scrie un triller psihologic, idee care i-a suras lui John. Din acest moment lucrurile au luat o intorsatura bizara. In mai putin de o luna, cartea “Chinuieste-i pe copii”( Suffer the Children) era incadrata in lista best-seller-urilor, din Canada, ajungand cap de lista. In mod constant toate cele 32 de carti ale sale au ajuns pe lista best-seller-urilor si au fost publicate in intreaga lume.

Spuneam deci ca-mi place Saul. Celor 7 carti enumerate in primul post mai adaug acum "Black Creek Crossing", "Second Child" si "The God Project". Ultimele doua carti le-am citit in 3 zile. S-au facut zece si ma opresc aici. Nu pentru ca m-am saturat de el, ci pentru ca in ultimul timp am un sentiment ciudat cand il citesc. Simt ca nu mi se mai potriveste, desi inca ma surprinde fiecare opera a sa. Incepe totusi sa ma deranjeze stilul mult prea lejer. Mi-ar fi placut sa vad o ecranizare dupa o carte de'a sa si am descoperit ca nu exista. De ce nu s-a gandit nimeni s-o faca?


Pentru mine Saul ramane autorul "experimentelor esuate", al "subiectilor necorespunzatori", al "organismelor defectuoase", al "cobailor umani", al medicinei experimentale. Carti precum 'Creatura', 'Proiect divin' ori 'Prezenta' analizeaza indeaproape astfel de subiecte: sportivi a caror dezvoltare o ia razna din cauza substantelor introduse in organism, copii cu o abilitate regenerativa impresionanta care urmeaza sa devina "soldati perfecti" ori copii pentru care singurele gaze vitale sunt cele toxice-copii pentru care oxigenul inseamna moarte. Mi-au mai placut deasemenea foarte mult "Umbra", "Pedeapsa pacatosilor" si "Roiul" care desi urmaresc subiecte total diferite fata de primele trei enumerate sunt cel putin la fel de incitante.
Consider ca un autor adevarat este cel care reuseste sa-si plaseze cititorul in mijlocul actiunii, sa-l faca sa simta durere ori bucurie odata cu personajele, iar mie Saul mi-a marcat adolescenta asa cum Dumas mi-a marcat copilaria.

 Data: 31.07.2010
 Locatia: Cheia, M-tii Ciucas
 Trupa: eu, Bogdan, Vasile

E vineri dimineata si ma ridic greu din pat. O sa plecam devreme azi, baietii vor la sedinta tehnica. Ma cam ingrozesc cand ma gandesc la ziua de 31. N-am mai alergat serios de ceva timp, iar in ultima saptamana o serie de lucruri mai mult sau mai putin planificate mi-au dat peste cap programul de antrenament. Dar nu mai renunt acum. Destul n-am mai ajuns la Maraton 7500.

N-am o noapte prea buna, de fapt nu prea reusesc sa adorm, dar dimineata e perfecta. Ma simt foarte bine, chiar daca inima e cat un purice. Testam un pic terenul, baietii cred ca nu e cazul sa ne incalzim "ca ne consumam energia". Buuun..imi convine.  E prima data cand particip la un concurs de acest gen, si chiar daca nu cunosc oamenii, le cunosc povestile. Iar acum e minunat sa-i vad aici, sa stiu ca vom alerga impreuna.




Vremea e faina de dimineata si se pare ca va fi la fel tot restul zilei. Oamenii se aduna usor-usor la start. Aproape 350 de oameni. Se porneste si pe primele 200-300 de metri e forfota si inghesuiala. Trecem podul si intram in padure. De aici nu mai e mult si traseele (de maraton si semimaraton) se despart. Sunt la semi. Se urca pe teren umed, chiar prea umed pe alocuri. Nu urc usor. Pana aici am tot fost depasita si inca mai sunt oameni care trec de mine. Intotdeauna imi intru greu in ritm. Intotdeauna primele sute de metri mi se par cele mai grele. Trebuie lucrata chestia asta. Sunt intr-un grup maricel, lumea e vesela, se povestesc filme, se vorbeste despre pensiuni, se injura pe alocuri. La un moment dat aud in spatele meu "nu-mi place, mai bine ramaneam acasa". Ook, deci nu vreau in grupul asta. Ma grabesc putin si ajung din urma un grup mai mic. Sunt doua fete care merg bine, o tipa creata si o tipa cu tricou negru. Incerc sa ma tin dupa ele. Ma opresc la un moment dat insa sa beau apa si se duc bine fetele mele asa incat nu le mai vad. Dar ma asteapta un baiat din grup. "Usurel, nu ne grabim". Ei, na. Nici cu tine nu vreau sa stau. O iau repede inainte si zaresc tipa cu tricou negru. O ajung si pana in creasta merg numai in spatele ei. Pe ultima urcare o depasesc. Tipa creata nu se vede.  Pe creasta ma intalnesc cu G. Schimbam cateva vorbe. E cu familia in concurs si nu se grabeste.
Apoi in primul punct din care se vede cabana Ciucas vad multe persoane care stau ?! Initial am impresia ca e CP. Dar nu e. Lumea mananca, bea, admira peisajul. Imi zic ca e momentul potrivit sa depasesc un numar maricel de oameni . Si de aici pana la Cabana Ciucas alerg pe toate portiunile accesibile. Aici e portiunea pe care am depasit cele mai multe persoane si aproape de cabana ma trezesc in spatele tipei crete. Zambesc. Ma simt bine. De aici se coboara si n-ar trebui sa fie deloc greu. Ma opresc la punctul de realimentare pentru cateva bucatele de banana si apa. Stau 7-10 min, imi scot jumatate de baton Snickers si mananc in fuga. Coborarea e destul de abrupta si nu-mi plac deloc pietricelele de pe jos. Nu vreau sa-mi rup picioarele aici asa ca nu trag tare. Ma opresc din nou la izvor unde o ajung pe Dana. Din spate ne ajung inca 2 fete si mergem impreuna pana cand primim indicatii ca se schimba marcajul. Punct albastru. Dana o ia repede in fata, incerc sa ma tin dupa ea. Celelalte doua fete raman in urma. Apoi incepe numaratoarea inversa a kilometrilor, pe forestier...4...3...2...1...Un km mi se pare enorm de lung, dar continui sa alerg cu pasi marunti. Apoi intram in Cheia...lumea e iesita pe strada si aud din toate partile cum se striga "mai ai putin, succes". Apoi vad finish-ul si deja nu mai simt ca alerg. Dimpotriva, e chiar placut si simt ca as mai putea alerga cativa km buni in ritmul asta. Se trece finish-ul pe cunoscuta melodia a baietilor de la Queen. E singurul punct in care am simtit ca ma lasa picioarele. De emotie. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher. Cineva necunoscut imi intinde mana. Batem palma, apoi ma prinde Vasile care imi aduce repede apa, energizant..




4h 45min. Imi propusesem sa termin in 4 h si, din pacate, n-am reusit. Dar mi-a placut atat de mult incat cu siguranta voi mai avea ocazia sa lupt pentru un timp mai bun. O sa incep sa-mi strang bani pentru un echipament si ne auzim dupa urmatorul concurs.
Baietii au scos timpi foarte frumosi. Vasile :3h 15 min semimaraton si Bogdan: 6h 45min maraton . Bravo baieti!



E ciudat sa scriu acum despre concurs. E ciudat pentru ca m-am obisnuit sa citesc despre , nu sa particip. Poate de'asta am tot amanat povestioara mea. Ma bucur ca a fost un concurs in care nu am intampinat nici o problema serioasa, poate doar problema lipsei de antrenament, dar shhhttt....ma vindec. Si chiar daca intotdeauna am incercat sa invat sa fac lucrurile pe care le fac persoanele din jurul meu,  de la Bogdan am "imprumutat" cel mai frumos "microb". multumesc Bogdan !

Duminica se vrea o tura pana pe Omu, dar cum se pare ca e cam ceata si eu am uitat pelerina la masina ajungem numai pana la Cabana Malaiesti. O tura de vreo 16 km de destindere, fara timp, fara nebunia de la maraton. Si apoi Bucuresti si din nou aceleasi lucruri boring...