Data: 31.07.2010
 Locatia: Cheia, M-tii Ciucas
 Trupa: eu, Bogdan, Vasile

E vineri dimineata si ma ridic greu din pat. O sa plecam devreme azi, baietii vor la sedinta tehnica. Ma cam ingrozesc cand ma gandesc la ziua de 31. N-am mai alergat serios de ceva timp, iar in ultima saptamana o serie de lucruri mai mult sau mai putin planificate mi-au dat peste cap programul de antrenament. Dar nu mai renunt acum. Destul n-am mai ajuns la Maraton 7500.

N-am o noapte prea buna, de fapt nu prea reusesc sa adorm, dar dimineata e perfecta. Ma simt foarte bine, chiar daca inima e cat un purice. Testam un pic terenul, baietii cred ca nu e cazul sa ne incalzim "ca ne consumam energia". Buuun..imi convine.  E prima data cand particip la un concurs de acest gen, si chiar daca nu cunosc oamenii, le cunosc povestile. Iar acum e minunat sa-i vad aici, sa stiu ca vom alerga impreuna.




Vremea e faina de dimineata si se pare ca va fi la fel tot restul zilei. Oamenii se aduna usor-usor la start. Aproape 350 de oameni. Se porneste si pe primele 200-300 de metri e forfota si inghesuiala. Trecem podul si intram in padure. De aici nu mai e mult si traseele (de maraton si semimaraton) se despart. Sunt la semi. Se urca pe teren umed, chiar prea umed pe alocuri. Nu urc usor. Pana aici am tot fost depasita si inca mai sunt oameni care trec de mine. Intotdeauna imi intru greu in ritm. Intotdeauna primele sute de metri mi se par cele mai grele. Trebuie lucrata chestia asta. Sunt intr-un grup maricel, lumea e vesela, se povestesc filme, se vorbeste despre pensiuni, se injura pe alocuri. La un moment dat aud in spatele meu "nu-mi place, mai bine ramaneam acasa". Ook, deci nu vreau in grupul asta. Ma grabesc putin si ajung din urma un grup mai mic. Sunt doua fete care merg bine, o tipa creata si o tipa cu tricou negru. Incerc sa ma tin dupa ele. Ma opresc la un moment dat insa sa beau apa si se duc bine fetele mele asa incat nu le mai vad. Dar ma asteapta un baiat din grup. "Usurel, nu ne grabim". Ei, na. Nici cu tine nu vreau sa stau. O iau repede inainte si zaresc tipa cu tricou negru. O ajung si pana in creasta merg numai in spatele ei. Pe ultima urcare o depasesc. Tipa creata nu se vede.  Pe creasta ma intalnesc cu G. Schimbam cateva vorbe. E cu familia in concurs si nu se grabeste.
Apoi in primul punct din care se vede cabana Ciucas vad multe persoane care stau ?! Initial am impresia ca e CP. Dar nu e. Lumea mananca, bea, admira peisajul. Imi zic ca e momentul potrivit sa depasesc un numar maricel de oameni . Si de aici pana la Cabana Ciucas alerg pe toate portiunile accesibile. Aici e portiunea pe care am depasit cele mai multe persoane si aproape de cabana ma trezesc in spatele tipei crete. Zambesc. Ma simt bine. De aici se coboara si n-ar trebui sa fie deloc greu. Ma opresc la punctul de realimentare pentru cateva bucatele de banana si apa. Stau 7-10 min, imi scot jumatate de baton Snickers si mananc in fuga. Coborarea e destul de abrupta si nu-mi plac deloc pietricelele de pe jos. Nu vreau sa-mi rup picioarele aici asa ca nu trag tare. Ma opresc din nou la izvor unde o ajung pe Dana. Din spate ne ajung inca 2 fete si mergem impreuna pana cand primim indicatii ca se schimba marcajul. Punct albastru. Dana o ia repede in fata, incerc sa ma tin dupa ea. Celelalte doua fete raman in urma. Apoi incepe numaratoarea inversa a kilometrilor, pe forestier...4...3...2...1...Un km mi se pare enorm de lung, dar continui sa alerg cu pasi marunti. Apoi intram in Cheia...lumea e iesita pe strada si aud din toate partile cum se striga "mai ai putin, succes". Apoi vad finish-ul si deja nu mai simt ca alerg. Dimpotriva, e chiar placut si simt ca as mai putea alerga cativa km buni in ritmul asta. Se trece finish-ul pe cunoscuta melodia a baietilor de la Queen. E singurul punct in care am simtit ca ma lasa picioarele. De emotie. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher. Cineva necunoscut imi intinde mana. Batem palma, apoi ma prinde Vasile care imi aduce repede apa, energizant..




4h 45min. Imi propusesem sa termin in 4 h si, din pacate, n-am reusit. Dar mi-a placut atat de mult incat cu siguranta voi mai avea ocazia sa lupt pentru un timp mai bun. O sa incep sa-mi strang bani pentru un echipament si ne auzim dupa urmatorul concurs.
Baietii au scos timpi foarte frumosi. Vasile :3h 15 min semimaraton si Bogdan: 6h 45min maraton . Bravo baieti!



E ciudat sa scriu acum despre concurs. E ciudat pentru ca m-am obisnuit sa citesc despre , nu sa particip. Poate de'asta am tot amanat povestioara mea. Ma bucur ca a fost un concurs in care nu am intampinat nici o problema serioasa, poate doar problema lipsei de antrenament, dar shhhttt....ma vindec. Si chiar daca intotdeauna am incercat sa invat sa fac lucrurile pe care le fac persoanele din jurul meu,  de la Bogdan am "imprumutat" cel mai frumos "microb". multumesc Bogdan !

Duminica se vrea o tura pana pe Omu, dar cum se pare ca e cam ceata si eu am uitat pelerina la masina ajungem numai pana la Cabana Malaiesti. O tura de vreo 16 km de destindere, fara timp, fara nebunia de la maraton. Si apoi Bucuresti si din nou aceleasi lucruri boring...

N-a fost un an stralucit, pentru mine cu siguranta nu. Cu 7 luni de pregatire inainte de admitere (ceea ce e destul de putin) si cu o incredere pe care n-am mai avut-o niciodata, am ajuns in toamna anului trecut pe holurile UAUIM. Buimacita, cu mintea vraiste, constienta ca inca nu am atins in desen nivelul pe care il aveau multi colegi de-ai mei cu 2-3 ani de pregatire, primul semestru mi s-a parut greu. Singura salvare a fost insa sesiunea cand toata lumea respira mai usurata ca a scapat de proiecte. Si daca primul a fost greu, al doilea a fost...hmm..greu de descris. Mi-am adunat deja restante de pe primu' semestru + ca lucrurile par sa devina tot mai serioase; profii deja nu te mai percep ca pe'un boboc si majoritatii parca li se citeste in ochi "ai vrut aici, acum rezista". Cum, cat, tine de taria interioara a fiecaruia. Toti cer la fel de mult, nimanui nu-i pasa ca poate ai si altceva de facut, nimanui nu-i pasa ca ai 3 EXAMENE in 3 ZILE CONSECUTIVE (ca in a doua sesiune), nimanui nu-i pasa ca nu mai dormi, nimanui nu-i pasa ca nu ti-ai mai  vazut mare parte din prieteni de cand ai intrat aici (cu exceptia celor care sunt cu tine in facultate). Imi amintesc de'un tip de prin anii mai mari care ne spunea "aici, in facultate, se formeaza familii. n-ai cum altfel, n-ai cand sa cunosti alte persoane". Stia el ce stia.
Despre profi nu am mare lucru de spus. Aproape fiecare e ciudat in felul sau. Am intalnit aici profesorul care habar n-am cum de si-a castigat postul, care vine la catedra si umple table copiind dintr-o carte, dar cu pretentii sa stii totul. De unde? Asta-i greu de dedus. Sunt deasemena profi care stiu materia ca pe apa, care o predau explicit si la care trebuie sa intelegi perfect. Altfel pici la examen. Nu ai dreptul sa pui intrebari pentru ca oricum pui intrebari proaste. Offf..."copiii din ziua de azi nu mai stiu nimic, sunt niste nesimtiti care stiu sa copieze." Aaaa...si desigur tipul profesorului senil, uitat de ani prin facultate, care povesteste ce proiecte marete a avut el in nu stiu cate tari si cat de bun era in facultate "si voi nu intelegeti cum se da cu pensula pe foaie, ce vreti sa va explic eu?". Hm..profesorul exigent..de materia lui se teme toata lumea, e cea mai grea, chiar daca atunci cand explica el pare usoara. Genul de profesor care te priveste de sus, care stie ca sunt putini intr-o sala de 150 de oameni care inteleg ce spune. Si  mai stie ca "nu toti veti iesi din aceasta facultate. Altfel cum credeti ca v-ati mai gasi de lucru?" Greu. Pe degetele de la o mana, de fapt pe vreo 3 degete, ii pot numara pe profii care si-au dat interesul, care iti respecta ideile, care te ajuta in afara orelor inscrise in programa. Din tot sufletul, RESPECT.
A trecut si ce'a de'a doua sesiune. Din nou cu restante, anul asta o sa am parte de 3 sesiuni. Poate ca n-am reusit sa ma adaptez intru-tot. Poate ca, mai mult sau mai putin, am incercat sa mai fac cate ceva pe  langa facultate, poate ca n-am acordat prea multa atentie lucrurilor importante, habar n-am ce s-a intamplat.
A fost un an greu.

...si alta fac.
Nu mi-am imaginat vreodata ca voi alerga la un maraton. Eu, care dadeam seara o tura de maxim 3 km, dupa care oboseam maxim. Propunerea a venit saptamana trecuta, cand B. a ramas fara coechipier. Am raspuns ca ma gandesc desi nu eram prea convinsa. A doua zi deja ma luasae valu'...numai la asta m-am gandit toata ziua. Si seara ma duc sa alerg..imi scot din cap problemele de sanatate si pun oboseala pe seama lipsei de antrenament. Si alerg. Ma opresc destul de des pentru inceput, apoi am senzatia ca nu mai pot respira. Dar ma incapatanez si continui sa alerg...si parca trece...si pe masura ce inaintez parca nu mai simt nimic. Imi propun o limita si spre uimirea mea reusesc s-o depasesc. Reusesc sa alerg aproximativ 10 km intr-o ora si 7 minute. Si capat o multumire interioara pe care n-am mai avut-o de ceva timp. A doua zi ma resimt. Glezna dreapta. Fir'ar! Ma duc din nou sa alerg. Tibia. Doare ingrozitor. Ma incapatanez din nou, dar de data asta chiar nu pot. Incerc iar si iar pana ajung din nou la situatia in care nu mai simt. Abia atunci alerg normal. Faza e ca deja imi fac probleme si decid ca e cazul sa cer sfatul unui medic. Imi zice ca e de vina incaltamintea si-mi recomanda atentie la efort sustinut. Apoi un 'ai grija sa nu ajungi la ortoped' deja nu-l mai aud. Mi-am propus sa particip la maraton si o voi face chiar cu piciorul in gips. Imi iau constiincioasa crema si imi fixez  muschii cu banda elastica si alerg din nou. Obiectivul e mare. 31 km si 2400 m diferenta de nivel. Si timp de antrenament mai putin de'o luna. Nu-mi ramane decat sa trag tare. Si cu antrenamentele si cu sesiunea. Ca sa nu mai pun la socoteala caldura de afara care ma exaspereaza.


Mai sunt 22 zile, 15 ore si 57 min. Maraton 7500.

 Daca nu as fi vazut  'The Sixth Sense' filmul asta mi s-ar fi parut genial. 
Dar oricum e foarte bun. Actorii joaca exceptional. Merita vazut.








NICI O USA NU TREBUIE DESCHISA INAINTE DE A O INCHIDE PE CEA DINAINTE.

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci raspunsul mut!...

"Buna, daca vrei sa ne plimbam prin parc sau sa mergem la un film, la un muzeu, la restaurant, la mine acasa sau ce propui tu cauta-ma la telefon sau pe messenger (alatura frumos un nr de tel si un id). Intelectual (?!), 23 de ani, 180 inaltime si 74 kg. Locuiesc singur in zona Titan si caut prietena. Nu ai ce pierde daca ne intalnim, nu vei regreta nici o clipa, nici o secunda alaturi de mine.  (hmmmm...)
P.S. Daca nu vrei, nu rupe biletul, da-l la o alta fata care vrea."


What the fuck?

Asculta mai multe audio Muzica

"Sunt obisnuita sa-mi aranjez camera in asa fel incat sa ma simt bine.
Nu trebuie decat sa-mi pun baticul albastru pe un scaun.
Asta e marea.
Intotdeauna am marea langa pat.
Nu trebuie decat sa ma dau jos si pot sa inot.
In marea mea nu e nevoie sa stii sa inoti ca sa inoti.
Noaptea imi acopar marea cu capotul inflorat al mamei, ca sa nu ma apuce rechinii cand ma duc sa fac pipi."

"Tristetea te imbatraneste.
Eu sunt mai batrana decat copiii din strainatate.
In Romania copiii se nasc batrani pentru ca sunt saraci inca din burta mamei si trebuie sa asculte grijile parintilor."

"Sa fii mort e ca si cum ai dormi.
Dar nu-ti asezi corpul in pat, ci in pamant.
Apoi trebuie sa-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine sa fii mort decat viu.
Daca nu-l convingi, iti stinge creierul si trebuie sa iei viata de la capat."

"Nu mai vreau sa dorm.
Vreau doar sa ma grabesc.
Tot timpul vreau doar sa ma grabesc.(...)
Arat ca fotografia mamei.
Arat ca fara mine."

Mi-a dat-o o colega de facultate. Am citit-o intr-o ora. In autocar, in drum spre casa. E infiorator de trista.  Cartea descrie lumea vazuta prin ochii unei copile schizoide trambalate cu trupa de circ a mamei sale prin toata Europa, o lume care se confrunta la tot pasul cu betia, incestul, dezinteresul, prostitutia, o lume din care lipseste cu desavarsire dragostea.
O copilarie mutilata, un copil trist si neiubit care va ajunge sa se prostitueze la 13 ani fara sa realizeze gravitatea propiilor fapte, face din aceasta carte o drama desavarsita. Pe alocuri povestea este intrerupta de povestioara copilului care fierbe in mamaliga, un copil la fel de trist si neiubit.
Cartea are izul unui parfum ieftin, nu mi-a placut, doar m-a impresionat.

Asculta mai multe audio Muzica