Varf Carpatin - Vulturul
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse


                         

Imi place Eliade, nu stiu daca am mai spus-o. Imi place caci regasesc o particica din mine in fiecare dintre lucrarile sale.
Am primit cu mult timp in urma "Nunta in cer". Am uitat-o de atunci intr-un raft in biblioteca. E o carte veche, de anticariat si nu m-a atras, cu atat mai mult cu cat nu suport mirosul acesta de invechit. Acum ceva timp am regasit-o si am amanat din nou s-o deschid. Azi am terminat-o. O lucrare de o melancolie covarsitoare. Imi pare rau ca n-am citit-o atunci cand am primit-o, cred ca m-ar fi impresionat mai tare. O carte despre daruire si despre puterea de transformare a dragostei. Un roman erotic, in care Eliade nu face altceva decat sa traduca literar mitologia memoriei si a uitarii, gestul yoginului care, indragostindu-se de o regina, se instaleaza in palatul ei si isi pierde complet identitatea.


Obisnuiesc sa transcriu pasaje din fiecare carte pe care o citesc. Fac asta de mult si am zeci de pagini scrise de-alungul timpului. Din cartea asta am transcris cateva pasaje aici. Poate ca sunt randurile care m-au impresionat cel mai tare..

"Cand eram foarte tanar, mi se intampla uneori sa privesc brusc fata unui necunoscut si sa-mi spun: ce-ar fi fost ca omul acesta sa fie tatal meu?"

"Imi spun ca, daca mi-as fi aruncat altfel ochii prin ziar, as fi zarit poate reclama vreunui film mult laudat si m-as fi dus sa-l vad inainte de a-mi tine cuvantul fata de Alexandru. Ileana n-ar fi ramas pana seara tarziu, acolo, daca n-as fi venit eu. Poate ar fi plecat inainte de venirea mea, si n-as mai fi intalnit-o sau, daca intamplator, as fi intalnit-o alta data, n-ar fi fost vraja serii aceleia de 8 ianuarie, poate nici ea nu ar mai fi fost libera, poate nici eu..S-ar fi putut intampla atatea.. Uneori, mai ales in tren, privesc cu atentie chipul vecinei mele de compartiment si imi spun : daca m-as fi aflat intr-o anumita zi, intr-un anumit loc, intr-un anumit oras, femeia aceasta ar fi fost sotia mea sau poate ar fi fost, cum se spune, dragostea mea cea mare."

"Am uitat de mult gustul atator trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se intampla aproape tuturor barbatilor: sa n-aiba amintiri calde, sa nu mai pastreze nimic din toata magia aceea a dragostei fizice. Cred ca femeile uita mai greu."

"In odaie se facuse frig. Am privit totusi, cu o licarire de bucurie, biroul de alaturi, fotoliul in care citeam tolanit poetii mei favoriti, masa simpla pe care stateam aplecat noptile, in fermecata singuratate. Toate acestea existau inca, erau reale, erau aici, la indemana mea, gata sa ma ajute, sa ma apere. Un singur gest de vointa, si totul ar fi fost ca la inceput ...Bucurestiul e plin de femei frumoase. Sunt atatea care nu-ti cer mai mult decat doua ceasuri din zi si nu te farmeca, nu te smulg din tine, nu te ineaca. Viata mea se scursese pana atunci fara drame, fara zguduiri prea mari. Intamplari, aventuri, calatorii, vacante cu prieteni si prietene, amante cu pasiuni efemere, fara toxine..o zi de munca, voluptati si mare, barbateasca libertate. Toate acestea le puteam pierde, toate acestea s-ar fi putut rataci de mine, s-ar fi putut sfarama in bucati. Traisem de mai multe ori, in ultimii ani, panica aceasta a unei dragoste hotaratoare, ucigatoare. Dar nici o pasiune nu izbutise sa ma piarda. Ma trezeam intotdeauna la timp. Am avut o clipa sentimentul, cand am stins lumina, ca lucrurile nu sunt inca definitiv perdute. Era inca timp..."

"Prietenia intre un barbat si o femeie tanara este posibila numai daca amandoi sunt foarte inteligenti sau daca amandoi iubesc. Altminteri, este o simpla tovarasie mai mult sau mai putin insipida, foarte putin interesanta sufleteste, sau o etapa preliminarie unei legaturi tot atat de putin interesante. Tovarasiile acelea agreabile si impure pe care le numim prietenii se rezuma de cele mai multe ori la vizite frecvente, la o oarecare confidente si la o calda familiaritate; mai sus nu razbat.."

" 'Pentru cine cantai la Berlin? ' intrebai inca o data, infiorat.
Se apropie de mine si-mi cuprinse capul in palme.
'Ti-am spus:pentru tine..Stiam ca am sa te intalnesc..'
'De unde stiai?' staruii eu.
'Mi-a spus doica', raspunse cu simplitate. 'Mi-a spus ca voi avea la inceput o dragoste mare, care ma va duce aproape de moarte. Apoi, tarziu, cand voi fi crezut ca sunt pentru totdeauna vindecata, voi intalni o alta si mai mare dragoste si atunci, voi fi fericita, foarte fericita..' "

" ..  nici Ileana, nici eu, nici intamplarile nu mai sunt cum au fost aievea. Uneori ma deprima pana la moarte neputinta mea de a spune adevarul, neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total crestineste.. Ai sa citesti cartea aceasta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat..."

"M-am intors acasa dimineata. Pentru intaia oara, de cand ma casatorisem, lipseam o noapte intreaga la o petrecere. De fapt, noaptea fusese stupida, lamentabila, si femeile acelea sarmane care se imbatasera in jurul meu imi faceau o sila nespusa.
Intrand in odaie, am fost surprins intalnind-o pe Lena langa fereastra. Lampa ardea; am inteles ca nu dormise toata noaptea. Cred ca paseam destul de zgomotos , caci s-a intors infiorata. Aproape ca n-am recunoscut-o. Cum poate o femeie sa imbatraneasca intr-o singura noapte!"

 ...si depasirea limitelor.

„Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe”.


Cartea lui Bach este, daca vreti, povestea noastra, a fiecaruia dintre noi, o carte care vorbeste despre aspiratii, despre esecuri, despre curaj.
Povestea unui pescarus care refuza sa creada ca a fost creat doar pentru a-si cauta hrana , care nu poate trai asa doar pentru ca asta fac toti ceilalti si care aspira spre cunoastere, cunoasterea zborului..poate fi povestea noastra, a unui Jonathan care traieste in fiecare dintre noi. Se spune ca este, dupa "Micul Print", cea mai citita parabola moderna. Este, din punctul meu de vedere, o carte pe care copiii ar trebui s-o citeasca parintilor pentru a le reaminti visele si ambitiile de alta data, pentru ca lupta pentru cucerirea implinirii spirituale nu ar trebui sa inceteze niciodata. O carte despre cum sa ne gasim calea si cum sa o crestem , cum sa fim, cum sa traim sau cum sa murim pentru ca “zborul inseamna mult mai mult decit sa dai din aripi de colo-colo. asta poate sa faca si un tintar!”


O carte despre a vorbit Noua Acropola intr-o conferinta deschisa publicului larg, una care nu a promovat cartea ci ideile acesteia.

"Plictiseala intervine atunci cand nu mai gasesti nici un sens in ceea ce faci" 


Pescăruşul Jonathan Livingston e o mişcătoare şi delicată parabolă despre bunătate, dragoste, frumos şi solidaritate. Simplitatea şi poezia ei explică imensul succes al unei cărţi care a făcut epocă şi continuă să fascineze.

Duminica...ma urc in autocar, ma intorc acasa. Sunt fericita...desi nu sunt plecata de mult, abia astept sa ajung acasa. Acasa pentru mine inseamna, mai mult decat orice, liniste si protectie, iar acum am mare nevoie de asta..
E inca gol. Pe un scaun din fata sta un batranel. Alaturi are un sac de rafie in care se ghicesc cateva lucruri...putine. E imbracat saracacios si isi tine privirea in pamant. Imi dau rucsacul jos si ma indrept spre scaunele din spate..cand trec pe langa el isi ridica privirea si se uita fix in ochii mei. O secunda..atat l-am privit...Doamne, ce privire trista...Ma asez doua scaune in spatele lui...incerc sa citesc ceva dar nu prea am chef..deodata il zaresc intinzandu-se peste scaunele din dreapta si ia ceva...era o punga de covrigi pe care cineva o pusese acolo pentru a pastra locurile. Cateva minute mai tarziu se urca o cucoana agitata ca i se ocupasera locurile desi ea lasase o punga de covrigi. Ghicesc situatia, in curand se prinde si ea si se aseaza suparata pe scaunele ramase libere.
20 de minute de asteptare..niciodata nu le pot suferi..apoi se dau biletele. Batranelul scoate un leu si il intinde soferului. Soferul il priveste revoltat si ii spune ca biletul costa mai mult. Inocent, batranelul i se adreseaza linistit .. 'mai am..'..si mai scoate 2 lei...soferul il priveste din nou.. 'mai trebuie..'....'mai trebuie?...cat mai trebuie?'..'12 lei' ii raspunde soferul....cateva secunde nu se raspunde nimeni. Apoi aud abia soptit un '12 lei?...'  .. 'nu mai am nimic...' Vocea aia mi-a pus sufletul in genunchi...mi-am reamintit ochii care m-au privit o secunda...e imposibil de descris in cuvinte tristetea pe care o afisa omul acesta..de la hainele vechi si ponosite pana la ochii micuti infundati in orbite. O privire care implora...ce? ..bani? atentie? mila? dragoste? Soferul, impresionat, ii da banii inapoi si trece mai departe. Ca un copil caruia i se daruieste ceva s-a bucurat batranelul..si-a primit banii inapoi si nu l-a dat nimeni jos, n-a tipat nimeni.. Vocea trista a capatat deodata alte nuante . Pana cand au inceput glumele proaste  ale barbatilor din jurul lui...'batranule, de ce nu platesti bilet?' si alte cele pe care nu le mai retin dar care m-au infuriat la maxim. Cateva minute..atat au durat clipele de seninatate ale celui care acum era lovit cu vorbe grele. Intentionat, sau nu, cei din jurul lui au reusit sa-i readuca aminte ca nu-l privesc cu aceiasi ochi cu care se privesc unul pe celalalt..
Batranelul a tacut apoi pana acasa...l-am vazut coborand din autocar...un trup plapand care ducea in spate un sac de rafie cu cateva lucruri...putine...si o privire atat de blanda si atat de trista...

Spuneam mai demult ca imi place Saul.

 John Saul s-a nascut pe data de 25 februarie 1942 in Pasadena, California.
A inceput mai multe facultati, fiind atras mai mult de antropologie, teatru si arta, dar nereusind niciodata sa obtina vreo diploma.  In 1976 a primit propunerea sa scrie un triller psihologic, idee care i-a suras lui John. Din acest moment lucrurile au luat o intorsatura bizara. In mai putin de o luna, cartea “Chinuieste-i pe copii”( Suffer the Children) era incadrata in lista best-seller-urilor, din Canada, ajungand cap de lista. In mod constant toate cele 32 de carti ale sale au ajuns pe lista best-seller-urilor si au fost publicate in intreaga lume.

Spuneam deci ca-mi place Saul. Celor 7 carti enumerate in primul post mai adaug acum "Black Creek Crossing", "Second Child" si "The God Project". Ultimele doua carti le-am citit in 3 zile. S-au facut zece si ma opresc aici. Nu pentru ca m-am saturat de el, ci pentru ca in ultimul timp am un sentiment ciudat cand il citesc. Simt ca nu mi se mai potriveste, desi inca ma surprinde fiecare opera a sa. Incepe totusi sa ma deranjeze stilul mult prea lejer. Mi-ar fi placut sa vad o ecranizare dupa o carte de'a sa si am descoperit ca nu exista. De ce nu s-a gandit nimeni s-o faca?


Pentru mine Saul ramane autorul "experimentelor esuate", al "subiectilor necorespunzatori", al "organismelor defectuoase", al "cobailor umani", al medicinei experimentale. Carti precum 'Creatura', 'Proiect divin' ori 'Prezenta' analizeaza indeaproape astfel de subiecte: sportivi a caror dezvoltare o ia razna din cauza substantelor introduse in organism, copii cu o abilitate regenerativa impresionanta care urmeaza sa devina "soldati perfecti" ori copii pentru care singurele gaze vitale sunt cele toxice-copii pentru care oxigenul inseamna moarte. Mi-au mai placut deasemenea foarte mult "Umbra", "Pedeapsa pacatosilor" si "Roiul" care desi urmaresc subiecte total diferite fata de primele trei enumerate sunt cel putin la fel de incitante.
Consider ca un autor adevarat este cel care reuseste sa-si plaseze cititorul in mijlocul actiunii, sa-l faca sa simta durere ori bucurie odata cu personajele, iar mie Saul mi-a marcat adolescenta asa cum Dumas mi-a marcat copilaria.

 Data: 31.07.2010
 Locatia: Cheia, M-tii Ciucas
 Trupa: eu, Bogdan, Vasile

E vineri dimineata si ma ridic greu din pat. O sa plecam devreme azi, baietii vor la sedinta tehnica. Ma cam ingrozesc cand ma gandesc la ziua de 31. N-am mai alergat serios de ceva timp, iar in ultima saptamana o serie de lucruri mai mult sau mai putin planificate mi-au dat peste cap programul de antrenament. Dar nu mai renunt acum. Destul n-am mai ajuns la Maraton 7500.

N-am o noapte prea buna, de fapt nu prea reusesc sa adorm, dar dimineata e perfecta. Ma simt foarte bine, chiar daca inima e cat un purice. Testam un pic terenul, baietii cred ca nu e cazul sa ne incalzim "ca ne consumam energia". Buuun..imi convine.  E prima data cand particip la un concurs de acest gen, si chiar daca nu cunosc oamenii, le cunosc povestile. Iar acum e minunat sa-i vad aici, sa stiu ca vom alerga impreuna.




Vremea e faina de dimineata si se pare ca va fi la fel tot restul zilei. Oamenii se aduna usor-usor la start. Aproape 350 de oameni. Se porneste si pe primele 200-300 de metri e forfota si inghesuiala. Trecem podul si intram in padure. De aici nu mai e mult si traseele (de maraton si semimaraton) se despart. Sunt la semi. Se urca pe teren umed, chiar prea umed pe alocuri. Nu urc usor. Pana aici am tot fost depasita si inca mai sunt oameni care trec de mine. Intotdeauna imi intru greu in ritm. Intotdeauna primele sute de metri mi se par cele mai grele. Trebuie lucrata chestia asta. Sunt intr-un grup maricel, lumea e vesela, se povestesc filme, se vorbeste despre pensiuni, se injura pe alocuri. La un moment dat aud in spatele meu "nu-mi place, mai bine ramaneam acasa". Ook, deci nu vreau in grupul asta. Ma grabesc putin si ajung din urma un grup mai mic. Sunt doua fete care merg bine, o tipa creata si o tipa cu tricou negru. Incerc sa ma tin dupa ele. Ma opresc la un moment dat insa sa beau apa si se duc bine fetele mele asa incat nu le mai vad. Dar ma asteapta un baiat din grup. "Usurel, nu ne grabim". Ei, na. Nici cu tine nu vreau sa stau. O iau repede inainte si zaresc tipa cu tricou negru. O ajung si pana in creasta merg numai in spatele ei. Pe ultima urcare o depasesc. Tipa creata nu se vede.  Pe creasta ma intalnesc cu G. Schimbam cateva vorbe. E cu familia in concurs si nu se grabeste.
Apoi in primul punct din care se vede cabana Ciucas vad multe persoane care stau ?! Initial am impresia ca e CP. Dar nu e. Lumea mananca, bea, admira peisajul. Imi zic ca e momentul potrivit sa depasesc un numar maricel de oameni . Si de aici pana la Cabana Ciucas alerg pe toate portiunile accesibile. Aici e portiunea pe care am depasit cele mai multe persoane si aproape de cabana ma trezesc in spatele tipei crete. Zambesc. Ma simt bine. De aici se coboara si n-ar trebui sa fie deloc greu. Ma opresc la punctul de realimentare pentru cateva bucatele de banana si apa. Stau 7-10 min, imi scot jumatate de baton Snickers si mananc in fuga. Coborarea e destul de abrupta si nu-mi plac deloc pietricelele de pe jos. Nu vreau sa-mi rup picioarele aici asa ca nu trag tare. Ma opresc din nou la izvor unde o ajung pe Dana. Din spate ne ajung inca 2 fete si mergem impreuna pana cand primim indicatii ca se schimba marcajul. Punct albastru. Dana o ia repede in fata, incerc sa ma tin dupa ea. Celelalte doua fete raman in urma. Apoi incepe numaratoarea inversa a kilometrilor, pe forestier...4...3...2...1...Un km mi se pare enorm de lung, dar continui sa alerg cu pasi marunti. Apoi intram in Cheia...lumea e iesita pe strada si aud din toate partile cum se striga "mai ai putin, succes". Apoi vad finish-ul si deja nu mai simt ca alerg. Dimpotriva, e chiar placut si simt ca as mai putea alerga cativa km buni in ritmul asta. Se trece finish-ul pe cunoscuta melodia a baietilor de la Queen. E singurul punct in care am simtit ca ma lasa picioarele. De emotie. E minunata senzatia pe care o traiesti ca finisher. Cineva necunoscut imi intinde mana. Batem palma, apoi ma prinde Vasile care imi aduce repede apa, energizant..




4h 45min. Imi propusesem sa termin in 4 h si, din pacate, n-am reusit. Dar mi-a placut atat de mult incat cu siguranta voi mai avea ocazia sa lupt pentru un timp mai bun. O sa incep sa-mi strang bani pentru un echipament si ne auzim dupa urmatorul concurs.
Baietii au scos timpi foarte frumosi. Vasile :3h 15 min semimaraton si Bogdan: 6h 45min maraton . Bravo baieti!



E ciudat sa scriu acum despre concurs. E ciudat pentru ca m-am obisnuit sa citesc despre , nu sa particip. Poate de'asta am tot amanat povestioara mea. Ma bucur ca a fost un concurs in care nu am intampinat nici o problema serioasa, poate doar problema lipsei de antrenament, dar shhhttt....ma vindec. Si chiar daca intotdeauna am incercat sa invat sa fac lucrurile pe care le fac persoanele din jurul meu,  de la Bogdan am "imprumutat" cel mai frumos "microb". multumesc Bogdan !

Duminica se vrea o tura pana pe Omu, dar cum se pare ca e cam ceata si eu am uitat pelerina la masina ajungem numai pana la Cabana Malaiesti. O tura de vreo 16 km de destindere, fara timp, fara nebunia de la maraton. Si apoi Bucuresti si din nou aceleasi lucruri boring...