...si alta fac.
Nu mi-am imaginat vreodata ca voi alerga la un maraton. Eu, care dadeam seara o tura de maxim 3 km, dupa care oboseam maxim. Propunerea a venit saptamana trecuta, cand B. a ramas fara coechipier. Am raspuns ca ma gandesc desi nu eram prea convinsa. A doua zi deja ma luasae valu'...numai la asta m-am gandit toata ziua. Si seara ma duc sa alerg..imi scot din cap problemele de sanatate si pun oboseala pe seama lipsei de antrenament. Si alerg. Ma opresc destul de des pentru inceput, apoi am senzatia ca nu mai pot respira. Dar ma incapatanez si continui sa alerg...si parca trece...si pe masura ce inaintez parca nu mai simt nimic. Imi propun o limita si spre uimirea mea reusesc s-o depasesc. Reusesc sa alerg aproximativ 10 km intr-o ora si 7 minute. Si capat o multumire interioara pe care n-am mai avut-o de ceva timp. A doua zi ma resimt. Glezna dreapta. Fir'ar! Ma duc din nou sa alerg. Tibia. Doare ingrozitor. Ma incapatanez din nou, dar de data asta chiar nu pot. Incerc iar si iar pana ajung din nou la situatia in care nu mai simt. Abia atunci alerg normal. Faza e ca deja imi fac probleme si decid ca e cazul sa cer sfatul unui medic. Imi zice ca e de vina incaltamintea si-mi recomanda atentie la efort sustinut. Apoi un 'ai grija sa nu ajungi la ortoped' deja nu-l mai aud. Mi-am propus sa particip la maraton si o voi face chiar cu piciorul in gips. Imi iau constiincioasa crema si imi fixez  muschii cu banda elastica si alerg din nou. Obiectivul e mare. 31 km si 2400 m diferenta de nivel. Si timp de antrenament mai putin de'o luna. Nu-mi ramane decat sa trag tare. Si cu antrenamentele si cu sesiunea. Ca sa nu mai pun la socoteala caldura de afara care ma exaspereaza.


Mai sunt 22 zile, 15 ore si 57 min. Maraton 7500.