De ce fierbe copilul in mamaliga

Posted by Christine | Posted in | Posted on 20:52

"Sunt obisnuita sa-mi aranjez camera in asa fel incat sa ma simt bine.
Nu trebuie decat sa-mi pun baticul albastru pe un scaun.
Asta e marea.
Intotdeauna am marea langa pat.
Nu trebuie decat sa ma dau jos si pot sa inot.
In marea mea nu e nevoie sa stii sa inoti ca sa inoti.
Noaptea imi acopar marea cu capotul inflorat al mamei, ca sa nu ma apuce rechinii cand ma duc sa fac pipi."

"Tristetea te imbatraneste.
Eu sunt mai batrana decat copiii din strainatate.
In Romania copiii se nasc batrani pentru ca sunt saraci inca din burta mamei si trebuie sa asculte grijile parintilor."

"Sa fii mort e ca si cum ai dormi.
Dar nu-ti asezi corpul in pat, ci in pamant.
Apoi trebuie sa-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine sa fii mort decat viu.
Daca nu-l convingi, iti stinge creierul si trebuie sa iei viata de la capat."

"Nu mai vreau sa dorm.
Vreau doar sa ma grabesc.
Tot timpul vreau doar sa ma grabesc.(...)
Arat ca fotografia mamei.
Arat ca fara mine."

Mi-a dat-o o colega de facultate. Am citit-o intr-o ora. In autocar, in drum spre casa. E infiorator de trista.  Cartea descrie lumea vazuta prin ochii unei copile schizoide trambalate cu trupa de circ a mamei sale prin toata Europa, o lume care se confrunta la tot pasul cu betia, incestul, dezinteresul, prostitutia, o lume din care lipseste cu desavarsire dragostea.
O copilarie mutilata, un copil trist si neiubit care va ajunge sa se prostitueze la 13 ani fara sa realizeze gravitatea propiilor fapte, face din aceasta carte o drama desavarsita. Pe alocuri povestea este intrerupta de povestioara copilului care fierbe in mamaliga, un copil la fel de trist si neiubit.
Cartea are izul unui parfum ieftin, nu mi-a placut, doar m-a impresionat.

Comments (0)

Trimiteți un comentariu